miercuri, 17 martie 2010

Tinutul de mlastina - SEAMUS HEANEY - de ziua Irlandei :)


Tinutul de mlastina

de Seamus Heaney

Noi nu avem preerii care sa taie
Un soare urias in doua pe-nserate -
Pretutideni vazul accepta
Orizontul incercuitor,

Si e atras in ochiul de ciclop
Al unei berete. Tinutul nostru neanconjurat de nimic

E o mlastina care se tot coace
Intre privelistele soarelui.

Au scos scheletul
Marelui elan irlandez
Din turba si l-au pus
Intr-un vas plin de aer. Aproape supranatural.

Unt scufundat dedesubt de mai bine
De o suta de ani
A fost regasit, sarat si alb.
Pamantul insusi e un darnic unt negru

Topindu-se si deschizandu-se sub talpi,
Ratindu-si ultima definitie
Cu milioane de aer.
Nu vor excava nicidata carbune aici,

Doar trupurile de cherestea ale
Brazilor inalti, moale ca o pasta.
Pionierii nostri inainteaza
Inauntru si inspre adanc

Fiecare strat pe care il defriseaza
Pare ca a fost deja locuit.
Mlastinile ar putea fi scurgeri din Atlantic.
Centrul lor ud e fara fund.

(poezie cu titlul original Bogland)
Traducere: http://frunzedeartar.blogspot.com/2009/12/poezia-lui-seamus-heaney-extraordinara.html.

marți, 16 martie 2010

Ilustratie la Dante - Fleur Adcock


FLEUR ADCOCK

Ilustraţie la Dante

Iată-i pe Paolo şi Francesca
învârtindu-se îmbrăţişaţi în bolgia Iadului
senin înlănţuiţi
chipul ei mort lipit de al lui.
Şi îi simt apăsarea mâinilor pe şolduri
Parcă ai fi tu.

Ei plutesc pe o mare albă, vâscoasă
să fie flăcările? Ar fi putut fi grindină
spuse Ruskin dar Rossetti nu e de acord
dar el nu era în stare să picteze grindina
Ei bine, simt pe şira spinării fiorul unor mici flăcări albe.

vineri, 12 martie 2010

Cum am învatat sa merg pe bicicleta - Dan Desliu

Cum am învatat sa merg pe bicicleta

Uite,
mi-aduc bine aminte,
toata povestea,
de-a fir a par ...
Eram cuminte,
în adevar,
de-o saptamîna,
desi nu-mi prea venea
la-ndemîna !
Era primavara,
umblau razna pe-afara
subiecte ceva mai placute
decît aritmetica
de-a patra primara
(" Daca trei trenuri
pornesc dintr-o gara ... ")
- Mai, facu tata,
sa nu te
deochi !
Ce-ai patit ?
Ce-i cu tine ?
Ti se cuvine, cred,
o rasplata !
- Da, tata ! zisei
Si stiam
ca rasplata-i acolo, în pridvor :
îi vazusem pe geam
cum se furisau binisor,
mai adineauri - tata si ea ...
Si iata-ma-n sa,
tremurînd de placere,
de teama, de-o mîndrie netoata ...
- Baga de seama,
nu te uita la roata !
- Da, tata!
... Dar numai la ea ma uitam ,
ca vrajit ...
Negresit,
de n-ar fi fost tata
sa ma ajute,
s-alerge-n urma ocrotitor,
puternic si iute,
tinînd de sa,
de mult eram sub roti !
Si rotile sopteau suierator:
" N-ai sa poti,
n-ai sa poti ! "
Singur - nici pomeneala
sa te-avînti
pe dihania asta, calare ! "
- Vezi ca poti ?
rîse tata, din zare ...
M-am uitat îndarat,
cu sfiala,
si era cît pe-aci
sa cad jos, de mirare :
pedalam singur, dînd din picioare
mai dihai decat ucenicii
lui Dumnezeu,
din aripile lor stralucitoare ...

Asadar - pot si eu !

De-atunci, am pedalat mereu
de capul meu,
si nimeni, nicicînd,
nu m-a mai sprijinit.
Doar în gînd
murmuram cîteodata :
- Da, tata !
Si pedalam singur,
semet, fericit !

sâmbătă, 6 martie 2010

Era o fantana - Elena Farago



ELENA FARAGO

Era o fântână



Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Ca toate şoselele lumii.
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Era o fântână cu ciutura grea.
Căci apa-şi clădise, trecând peste ea,
În straturi, pojghiţele humii.

Era o fântână cu cumpăna grea,
Ca toate fântânile vieţii.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.

Zoreau însetaţii s-ajungă să bea,
Ca toţi însetaţii din viaţă.
Trăgeau cu putere de cumpăna grea
Dar apa sălcie şi caldă-i gonea.
Şi-ades câte unul mai tânăr pleca
Cu lacrimi de ciudă pe faţă.

Şi-ades câte unul mai vârstnic râdea
Ca toţi ce-o cunosc: APA VIEŢII.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.


Asculta mai multe audio Calatorii