marți, 27 iulie 2010

S-au prefăcut pădurile-n corăbii – Manuel Alegre


S-AU PREFĂCUT PĂDURILE-N CORĂBII

Și mi-a fost țara flori de verde pin.
(Apoi a-mprăștiat sămânța aventurii.)
Și marea s-a deschis precum o cale.
Apoi pădurea s-a făcut corăbii
care-au arat. Cules-am multă vreme
recoltă nouă, niciodată semănată.


E O BOSQUE SE FEZ BARCO

Ja meu pais fue uma flor de verde pinho.
Pais em terra. ( E semea-lo uma aventura.)
Depois abriu-se o mar como um caminho.
Depois o bosque se fez barco arado
dessa nova e fatal agricultura:
colher no mar o fruta nunca semeado.


Din vol. Pais de abril/Țară de april, ed. Diamondia, Cluj-Napoca, 1995, p. 89
Trad. Ștefan Bitan

vineri, 23 iulie 2010

Autoportret în zgomotul oglinzii - Nicolae Kömives


NICOLAE KOMIVES

Poetul Nicolae Kömives s-a născut și a trăit la Aiud între 19 aprilie 1956 și 29 decembrie 1987.
Volume publicate:
“Cana de fum”(“Fiarele liniștei”) – Dachau, Germania
“Autoportret în zgomotul oglinzii”, Ed. Aletheia, Bistrița, 2000

Volume rămase în manuscris:

“Mirele din oglindă”
“Piatră de odihnă pentru delfini”
“Vânătoare luminoasă pentru fiare îngenunchiate”
“Trupul și mâine”

“Autoportret în zgomotul oglinzii” a fost scris între anii 1983 – 1985. Ilustrative pentru acest volum vă propun poemele de mai jos:

***
și ne-au pedepsit

la marginea trupului ninge
aceiași câini latră pietre
resfiră sarea
și un foc cutreieră viața
lumina de mâine.

e intrarea zidită de propriul sânge
până când stelele
până-ntr-o singură inimă
până-ntr-o singură iarbă.


***
undeva se va stinge
undeva o pădure
până la graiul oamenilor
vâslă însângerată – câmpia
și această furtună.

în absența apei
pietrele până-n amiaza cerului
și pietrele acestei mâini.

legea de dincolo morții
cu litere strâmbe
să-nflorească până la aripi!

duminică, 18 iulie 2010

*** - Roel Richelieu van Londersele



***

mâine mă mut într-o sticlă
și-i zic dopului să nu lase pe nimeni să intre

într-o sticlă ai ferestre de sticlă
și dacă te uiți afară vezi oamenii
în altă lumină

ai o podea de vin vechi dulce
și ecoul vorbelor tale nu-i mai greu
ca mireasma rotundă de strugure

mă duc într-o sticlă să trăiesc
mai mult decât prietenii


Din volumul “Poeți olandezi contemporani”, ed. Mușatinii, Suceava 2006, p. 181
Traducerea : Jeannette Carp

vineri, 16 iulie 2010

Pentru fiul meu, Siemen - Roel Richelieu van Londersele



îl recunosc cum își doarme-n brațe
parcă ar fi terminat ce-avea de spus, dar mica lui
suflare încă ar mai vorbi cu noaptea și cu ursuleții
el e-ntemeietorul vieții mele cea de-a doua

născut într-o zi târzie dar albă de vară
înlătură tăcerile
desenez acum, unde nu era nimic
peisaje și odăi cu el în mijloc

cunoaște din mine mai mult decât ce-am pus în el
topește fără știință toate piedicile inimii
pașii lui copăcel devin mers

când umblă, se-ncrețește carnea mea ca și
a lui, cuvintele i se-mprăștie-n aur și argint
n-are feudă, dar e unicul duce.


Din volumul “Poeți olandezi contemporani”, ed. Mușatinii, Suceava 2006, p. 187
Traducerea (excelentă): Jeannette Carp

luni, 12 iulie 2010

Adio - Eugenio de Andrade



Am consumat deja cuvintele pe străzi, iubirea mea,
Şi ceea ce a mai rămas nu ajunge
pentru a alunga frigul dintre patru pereţi.
Am consumat totul, mai puţin liniştea.
Ne-am epuizat ochii cu sarea lacrimilor,
ne-am epuizat braţele cu puterea îmbrăţişărilor,
am disipat orele ceasului şi pietrele străzilor
în speranţe inutile.

Îmi bag mîinile în buzunare
Şi nu găsesc nimic.
Înainte am fi avut atîtea să ne dăm unul altuia!
Era ca şi cînd toate lucrurile ar fi fost ale mele:
cu cît îţi dădeam mai mult, cu atît mai mult aveam să-ţi dau.

Adesea spuneai: ochii tăi sînt peşti verzi!
Şi eu credeam.
Credeam,
pentru că alături de tine
totul era posibil.
dar asta era în vremea secretelor.
Era în vremea cînd corpul tău era un acvariu.
Era în vremea cînd ochii mei
erau peştii tăi verzi.
Astăzi sînt doar ochii mei.
E trist, dar adevărat:
Nişte ochi ca oricare alţii.

Am consumat deja cuvintele.
Cînd spun acum: "iubirea mea…",
nu se mai întîmplă absolut nimic.
Şi între timp, printre cuvintele consumate,
am certitudinea
că toate lucrurile ar tremura
numai să murmur numele tău
în liniştea inimii mele.

Nu mai avem nimic să ne dăm.
Înlăuntrul tău
nu mai există nimic care să-mi potolească setea.
Trecutul e inutil ca o zdreanţă.
Şi, aşa cum ţi-am spus: cuvintele sînt consumate.

Adio.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Papagalul lui Flaubert - Julian Barnes


“Limba este aidoma unei tingiri plesnite, în care batem ritmul ca să joace ursul, dorind mereu să putem înduioșa stelele.” (Madame Bovary)


PAPAGALUL LUI FLAUBERT
de Julian Barnes
trad. Virgil Stanciu


Ed. Nemira, 2006, p.67

Mai exact, ce fel de specie de urs era Flaubear? Putem să-i identificăm urmele în scrisori. La început e doar un ours oarecare (1841). Tot un simplu urs – deși proprietarul unui bârlog – este și în 1843, în ianuarie 1845 și în mai 1845(deja se fălește cu trei straturi de blană). În iunie 1845 intenționează să cumpere pentru camera sa un tablou cu un urs și să-l intituleze “Portretul lui Gustave Flaubert” – “ca un indiciu al predispoziției mele morale și al temperamentului meu social”. Până în acest punct, noi (poate că și el) ne-am imaginat un animal de culoare închisă: un urs brun american, unul negru din Rusia, un urs roșcat savoiard. Dar în septembrie 1845 Gustave se proclamă solemn un “urs alb”.

joi, 8 iulie 2010

Artă grea - P.K. PAGE



Ceara s-a topit,
dar visul zborului persistă.
Eu, Icar, deși împământenit
în carnea mea,
am o parte de lumină,
unde o pasăre
în fiecare noapte înstelată,
în vreme ce dorm,
își deschide aripile fantomă
și exersează.