luni, 28 februarie 2011

Marele ochi al iernii - Nichita Stănescu


Ochi mare, nu te vezi decât tu,
noi suntem imagini rapide
curbându-ne, atunci, acu,
şi rupţi ca raza în lichide.
Alunecăm pe emisfera ta,
sculpturi în relief, de aer,
şi ţărmul pleoapei reci şi grea
ne-nfige-n furci de gene verzi, cu vaier.
Şi ne-ntâmplăm, pierim, ne stingem
pe irisul în contemplare,
dar nu-ţi suntem priviri, ci ningem
în iarna ta, ochi mare, tu, ochi mare.

miercuri, 23 februarie 2011

Boala - Lucian Blaga


Intrat-a o boală în lume,
fără obraz, fără nume.

Făptură e? Sau numai vânt e?
N-are nimenea grai s-o descânte.

Bolnav e omul, bolnavă piatra,
se stinge pomul, se sfarmă vatra.

Negrul argint, lutul jalnic şi grav
sunt aur scăzut şi bolnav.

Piezişe cad lacrimi din veac.
Invoc cu semne uitare şi leac.

din volumul La cumpăna apelor (1933)

luni, 21 februarie 2011

Mi-aş vrea veşmîntul rupt din cerul pur - William Butler Yeats


Mi-aş vrea veşmîntul rupt din cerul pur,
Ţesut din aur şi argint şi umbre,
Tivit cu soare, noapte şi azur,
Şi cu paing de raze şi penumbre,
Şi la picioare-aş vrea să ţi-l aştern,
Dar sînt sărac - şi nu am decît vise!
Să calci uşor cînd visele se cern,
Căci calci pe vise - şi pot fi ucise!

traducerea: Aurel Covaci

vineri, 11 februarie 2011

Mama - George Coşbuc




În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră…
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.

…O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- “Ce vezi?î întreab-o fată.
- “Nimic… Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- “Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire…
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate…
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!… Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

joi, 10 februarie 2011

Strofele poetului bolnav - Magda Isanos




De trupu-n care ma pândesti, durere,
m-as despărţii cu inima uşoară,
ca să răsar într-o împrăştiere
de iarbă şi de flori la primăvară.

I-o taină pentru ce i-a trebuit
lui Dumnezeu acest clondir de sânge
( dizgraţios şi greu de mânuit ),
când gândul se putea, de-o pildă, strânge,

scânteietor, pe-aripa unui flutur,
ori între două foi de trandafir,
Care-s asa frumoase când se scutur
pe-al straturilor verde cimitir.

De câte ori îmi simt putrezaciunea
în care sufletul mi-ai răsădit,
eu, Doamne, nu-ţi contest înţelepciunea,
da-mi zic c-a şasea zi ai obosit.