S-aprinde-n oglindă lampa bătrână
cu picior şi bonetă de-atlas –
şi nu ştiu, eu povestesc, sau ea, fără glas,
amândouă cuprinse-n lumină.
Noaptea uneori se desface uşor,
c-un sunet de mătase lovită sau zbor,
trece-albăstrind toate zările,
până unde stau singure mările...
Dreaptă luci tinereţea mea, ca o sabie,
şi fiece vis păzit de dânsa-nflori;
buzele mele spuneau uneori: „voi muri...”,
însă pe toate mările-aveam o corabie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu