Tinutul de mlastina - SEAMUS HEANEY - de ziua Irlandei :)

Tinutul de mlastina

de Seamus Heaney

Noi nu avem preerii care sa taie
Un soare urias in doua pe-nserate -
Pretutideni vazul accepta
Orizontul incercuitor,

Si e atras in ochiul de ciclop
Al unei berete. Tinutul nostru neanconjurat de nimic

E o mlastina care se tot coace
Intre privelistele soarelui.

Au scos scheletul
Marelui elan irlandez
Din turba si l-au pus
Intr-un vas plin de aer. Aproape supranatural.

Unt scufundat dedesubt de mai bine
De o suta de ani
A fost regasit, sarat si alb.
Pamantul insusi e un darnic unt negru

Topindu-se si deschizandu-se sub talpi,
Ratindu-si ultima definitie
Cu milioane de aer.
Nu vor excava nicidata carbune aici,

Doar trupurile de cherestea ale
Brazilor inalti, moale ca o pasta.
Pionierii nostri inainteaza
Inauntru si inspre adanc

Fiecare strat pe care il defriseaza
Pare ca a fost deja locuit.
Mlastinile ar putea fi scurgeri din Atlantic.
Centrul lor ud e fara fund.

(poezie cu titlul original Bogland)
Traducere: http://frunzedeartar.blogspot.com/2009/12/poezia-lui-seamus-heaney-extraordinara.html.

Ilustratie la Dante - Fleur Adcock

FLEUR ADCOCK

Ilustraţie la Dante

Iată-i pe Paolo şi Francesca
învârtindu-se îmbrăţişaţi în bolgia Iadului
senin înlănţuiţi
chipul ei mort lipit de al lui.
Şi îi simt apăsarea mâinilor pe şolduri
Parcă ai fi tu.

Ei plutesc pe o mare albă, vâscoasă
să fie flăcările? Ar fi putut fi grindină
spuse Ruskin dar Rossetti nu e de acord
dar el nu era în stare să picteze grindina
Ei bine, simt pe şira spinării fiorul unor mici flăcări albe.

Cum am învatat sa merg pe bicicleta - Dan Desliu

Cum am învatat sa merg pe bicicleta

Uite,
mi-aduc bine aminte,
toata povestea,
de-a fir a par ...
Eram cuminte,
în adevar,
de-o saptamîna,
desi nu-mi prea venea
la-ndemîna !
Era primavara,
umblau razna pe-afara
subiecte ceva mai placute
decît aritmetica
de-a patra primara
(" Daca trei trenuri
pornesc dintr-o gara ... ")
- Mai, facu tata,
sa nu te
deochi !
Ce-ai patit ?
Ce-i cu tine ?
Ti se cuvine, cred,
o rasplata !
- Da, tata ! zisei
Si stiam
ca rasplata-i acolo, în pridvor :
îi vazusem pe geam
cum se furisau binisor,
mai adineauri - tata si ea ...
Si iata-ma-n sa,
tremurînd de placere,
de teama, de-o mîndrie netoata ...
- Baga de seama,
nu te uita la roata !
- Da, tata!
... Dar numai la ea ma uitam ,
ca vrajit ...
Negresit,
de n-ar fi fost tata
sa ma ajute,
s-alerge-n urma ocrotitor,
puternic si iute,
tinînd de sa,
de mult eram sub roti !
Si rotile sopteau suierator:
" N-ai sa poti,
n-ai sa poti ! "
Singur - nici pomeneala
sa te-avînti
pe dihania asta, calare ! "
- Vezi ca poti ?
rîse tata, din zare ...
M-am uitat îndarat,
cu sfiala,
si era cît pe-aci
sa cad jos, de mirare :
pedalam singur, dînd din picioare
mai dihai decat ucenicii
lui Dumnezeu,
din aripile lor stralucitoare ...

Asadar - pot si eu !

De-atunci, am pedalat mereu
de capul meu,
si nimeni, nicicînd,
nu m-a mai sprijinit.
Doar în gînd
murmuram cîteodata :
- Da, tata !
Si pedalam singur,
semet, fericit !

Era o fantana - Elena Farago

ELENA FARAGO

Era o fântână



Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Ca toate şoselele lumii.
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Era o fântână cu ciutura grea.
Căci apa-şi clădise, trecând peste ea,
În straturi, pojghiţele humii.

Era o fântână cu cumpăna grea,
Ca toate fântânile vieţii.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.

Zoreau însetaţii s-ajungă să bea,
Ca toţi însetaţii din viaţă.
Trăgeau cu putere de cumpăna grea
Dar apa sălcie şi caldă-i gonea.
Şi-ades câte unul mai tânăr pleca
Cu lacrimi de ciudă pe faţă.

Şi-ades câte unul mai vârstnic râdea
Ca toţi ce-o cunosc: APA VIEŢII.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.


Asculta mai multe audio Calatorii

Ion Stratan - viata si moartea

viaţa şi moartea


S-a înecat Buddha cu un
bob de orez - spun bătrânii.

Binecuvântat fie Budha
binecuvântat bobul, binecuvântaţi
bătrânii.

Binecuvântate cuvintele care
ne dau voie să vorbim despre
moarte. Atâţia prieteni am acolo,

încât nu stiu dacă sunt
mort sau sunt viu.

Visez uneori că istoria se repetă
viaţa se repetă
vorbele se repetă

Alteori nu visez, ca un pumnal
sfâşiind o mătase mă trezesc
cu rouă pe piept.

Ca un cuţit, ca un pumnal
străluceşte gheaţa în inima
mea.

Am iubit, am urât
şi n-a fost destul.

Unde ne duci viaţă
Saturată de timp ?

Mă bucură copiii crescând
Mă întristează bătrânii murind.

Aici stau, între două anotimpuri
cu crucea pe piept şi hainele
Puse în rânduială.

Părul creşte, unghiile cresc
Dar n-am timp să observ asta.

Vinul trece, apele rămân
Dar n-am timp să observ asta.

Viaţa trece, numai moartea
rămâne. Dar n-am timp să
observ asta.

Radu Gyr - Ne vom intoarce intr-o zi

Radu Gyr: Ne vom intoarce intr-o zi

Vezi mai multe video din cultura



Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.
Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.
Ne vom întoarce într-o zi…
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom intra încet in ei.
Ne vom întoarce ca un fum,
Uşori, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.
Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii, după noi.
În zâmbetul ce va miji,
Şi-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânţă-n taina lor.
Noi cei pierduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne ‘napoiem şi-n disperări
Şi-n răni ce-n piepturi se ascund.
Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi.
În tot ce mâine, ca şi ieri,
Va sângera sau va iubi…

Panait Cerna - In pestera

In pestera de Panait Cerna


In pestera

De pe tavane-ntunecate,
Tăcute lacrimi cad mereu,
Şi parcă tot sporesc din greu,
Din mari izvoare depărtate.

Şuviţe tainice de apă
Spre peşteri drum de ani străbat –
Întruna se preling şi sapă
Tavanul şubred şi-nnoptat.

Dar după ani de picurare
S-au închegat coloane pline:
Eterna bolţii lacrimare,
În loc s-o surpe, - o susţine.

Tot astfel, lacrimi nesecate
În suflete ne-au picurat,
Şi de furtuni nenumărate
Viaţa noastră-a tremurat…

Dar azi, când stau vârtejuri grele
Să ne răpună-orice avânt,
Noi trecem fără păs prin ele
Şi-aproape izbucnim în cânt.

Un suflet tânăr ne străbate
Şi ne îndeamnă către cer –
Din suferinţi abia-ndurate
Ne-am făurit armuri de fier.