Ce rană albă îmi lăsă pe creier
Urletul scos la moartea unui greier
De paserile triste dimprejur.
Eram tîlhar şi iudă şi sperjur
Eram un hoit sătul de tot ce-i viu
Muream devreme şi-nviam tîrziu
Mă răsuceam cu iadul subţiori
În jurul crucii mele de trei ori
Şi inima scuipată din torace
Urca la ceruri pe cărări buimace
Şi rătăcea pîn’ la cîntat de greier.
Frumos vuia pămîntul smuls din creier
Frumos visam că mă întorc acasă
Şi n-aveau vreme carnea să mi-o coasă...
Sărmanul suflet fu muşcat de-o piatră
şi de atunci tot schiaună şi latră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu