*** - Roel Richelieu van Londersele

***

mâine mă mut într-o sticlă
și-i zic dopului să nu lase pe nimeni să intre

într-o sticlă ai ferestre de sticlă
și dacă te uiți afară vezi oamenii
în altă lumină

ai o podea de vin vechi dulce
și ecoul vorbelor tale nu-i mai greu
ca mireasma rotundă de strugure

mă duc într-o sticlă să trăiesc
mai mult decât prietenii


Din volumul “Poeți olandezi contemporani”, ed. Mușatinii, Suceava 2006, p. 181
Traducerea : Jeannette Carp

Pentru fiul meu, Siemen - Roel Richelieu van Londersele

îl recunosc cum își doarme-n brațe
parcă ar fi terminat ce-avea de spus, dar mica lui
suflare încă ar mai vorbi cu noaptea și cu ursuleții
el e-ntemeietorul vieții mele cea de-a doua

născut într-o zi târzie dar albă de vară
înlătură tăcerile
desenez acum, unde nu era nimic
peisaje și odăi cu el în mijloc

cunoaște din mine mai mult decât ce-am pus în el
topește fără știință toate piedicile inimii
pașii lui copăcel devin mers

când umblă, se-ncrețește carnea mea ca și
a lui, cuvintele i se-mprăștie-n aur și argint
n-are feudă, dar e unicul duce.


Din volumul “Poeți olandezi contemporani”, ed. Mușatinii, Suceava 2006, p. 187
Traducerea (excelentă): Jeannette Carp

Adio - Eugenio de Andrade

Am consumat deja cuvintele pe străzi, iubirea mea,
Şi ceea ce a mai rămas nu ajunge
pentru a alunga frigul dintre patru pereţi.
Am consumat totul, mai puţin liniştea.
Ne-am epuizat ochii cu sarea lacrimilor,
ne-am epuizat braţele cu puterea îmbrăţişărilor,
am disipat orele ceasului şi pietrele străzilor
în speranţe inutile.

Îmi bag mîinile în buzunare
Şi nu găsesc nimic.
Înainte am fi avut atîtea să ne dăm unul altuia!
Era ca şi cînd toate lucrurile ar fi fost ale mele:
cu cît îţi dădeam mai mult, cu atît mai mult aveam să-ţi dau.

Adesea spuneai: ochii tăi sînt peşti verzi!
Şi eu credeam.
Credeam,
pentru că alături de tine
totul era posibil.
dar asta era în vremea secretelor.
Era în vremea cînd corpul tău era un acvariu.
Era în vremea cînd ochii mei
erau peştii tăi verzi.
Astăzi sînt doar ochii mei.
E trist, dar adevărat:
Nişte ochi ca oricare alţii.

Am consumat deja cuvintele.
Cînd spun acum: "iubirea mea…",
nu se mai întîmplă absolut nimic.
Şi între timp, printre cuvintele consumate,
am certitudinea
că toate lucrurile ar tremura
numai să murmur numele tău
în liniştea inimii mele.

Nu mai avem nimic să ne dăm.
Înlăuntrul tău
nu mai există nimic care să-mi potolească setea.
Trecutul e inutil ca o zdreanţă.
Şi, aşa cum ţi-am spus: cuvintele sînt consumate.

Adio.

Papagalul lui Flaubert - Julian Barnes

“Limba este aidoma unei tingiri plesnite, în care batem ritmul ca să joace ursul, dorind mereu să putem înduioșa stelele.” (Madame Bovary)


PAPAGALUL LUI FLAUBERT
de Julian Barnes
trad. Virgil Stanciu


Ed. Nemira, 2006, p.67

Mai exact, ce fel de specie de urs era Flaubear? Putem să-i identificăm urmele în scrisori. La început e doar un ours oarecare (1841). Tot un simplu urs – deși proprietarul unui bârlog – este și în 1843, în ianuarie 1845 și în mai 1845(deja se fălește cu trei straturi de blană). În iunie 1845 intenționează să cumpere pentru camera sa un tablou cu un urs și să-l intituleze “Portretul lui Gustave Flaubert” – “ca un indiciu al predispoziției mele morale și al temperamentului meu social”. Până în acest punct, noi (poate că și el) ne-am imaginat un animal de culoare închisă: un urs brun american, unul negru din Rusia, un urs roșcat savoiard. Dar în septembrie 1845 Gustave se proclamă solemn un “urs alb”.

Artă grea - P.K. PAGE

Ceara s-a topit,
dar visul zborului persistă.
Eu, Icar, deși împământenit
în carnea mea,
am o parte de lumină,
unde o pasăre
în fiecare noapte înstelată,
în vreme ce dorm,
își deschide aripile fantomă
și exersează.

Călătoria - Natsume Soseki

Călătoria , ed. Univers, 1983 (p. 22-23)
Trad. Mirela Şaim

- fragment -


Slavă Cerului pentru toţi cei care, pe căi ocolite, aduc prin arta lor liniştea lumii şi îmbogăţesc inimile oamenilor!
Răpeşte-i lumii toate acele griji şi necazuri care o fac să fie un loc în care e greu de trăit şi imaginează-ţi un univers binevoitor: ai obţinut o melodie, un tablou, o poezie, o sculptură. Aş merge mai departe, spunând că nici măcar nu-i nevoie ca această viziune să devină realitate: e suficient numai să invoci această imagine, aducând-o în faţa ochilor , pentru ca poezia să capete viaţă şi cântecul să răsune. Chiar înainte de a-ţi încredinţa gândurile hârtiei, vei simţi, asemeni unui clopoţel, clinchete cristaline răsunând în interiorul tău şi întreaga paletă de culori îţi va apărea din propria-i voinţă, în toată strălucirea, în faţa ochilor minţii, deşi pânza de pe şevalet e încă neatinsă de penel. E destul că poţi avea această perspectivă asupra vieţii ca să fii în stare să vezi această lume murdară, grosolană şi coruptibilă purificată şi înfrumuseţătă în încăperea intimă a sufletului tău! Chiar şi poetul, ale cărui gânduri nu şi-au găsit încă expresia în vers, ori pictorul lipsit de vopsele, care încă n-a pictat nici un colţişor de pânză, îşi pot obţine mântuirea şi se eliberează de pasiunile şi dorinţele pământeşti. Ei pot intra după voie într-o lume de puritate absolută, lepădându-se de jugul avariţiei şi egoismului şi îşi pot construi o lume unică, fără pereche. Astfel, ei sunt mai fericiţi decât orice nobil sau prinţ care a trăit vreodată, cu adevărat mai fericiţi decât toţi cei cărora această lume grosolană le oferă afecţiunea sa.
La douăzeci de ani mi-am dat seama că aceasta e o lume în care merită să trăieşti , la douăzeci şi cinci am înţeles că , aşa cum lumina şi întunericul nu sunt decât părţile opuse ale aceluiaşi lucru, tot aşa şi lumina soarelui , oriunde ar cădea, aruncă implicit şi umbra. Astăzi, la treizeci de ani, gândurile mele sunt următoarele: în adâncul bucuriei sălăşluieşte tristeţea, şi cu cât mai mare e fericirea, cu atât mai intensă este şi durerea.

Pisicele - Claudia Millian Minulescu

Pisicele

Cu ochii fosforescenţi şi oblici
Ramaţi în cearcăne de aur -

Ca nişte scumpe amulete -
Cavoul negrelor regrete...

Voi, preotese egiptene,
Sfidând stăpânii printre gene,

Visaţi mereu la cerul maur...

Visaţi berberii şi efebii
Cum în cântări vi se prosternă;

Pe fondul albei piramide,
Visaţi reginele livide,

Cu ochii înegriţi de kohl,
Cu umerii şi gâtul gol;

Visaţi o viaţă de lumină,
Ca îmbătate cu morfină!...

Cu ochii fosforescenţi şi oblici
Ramaţi în cearcăne de aur,

Visaţi, visaţi la cerul maur...

Poezii culese din "Antologia poeziei simboliste româneşti", Editura pentru Literatură, 1968