îl recunosc cum își doarme-n brațe
parcă ar fi terminat ce-avea de spus, dar mica lui
suflare încă ar mai vorbi cu noaptea și cu ursuleții
el e-ntemeietorul vieții mele cea de-a doua
născut într-o zi târzie dar albă de vară
înlătură tăcerile
desenez acum, unde nu era nimic
peisaje și odăi cu el în mijloc
cunoaște din mine mai mult decât ce-am pus în el
topește fără știință toate piedicile inimii
pașii lui copăcel devin mers
când umblă, se-ncrețește carnea mea ca și
a lui, cuvintele i se-mprăștie-n aur și argint
n-are feudă, dar e unicul duce.
Din volumul “Poeți olandezi contemporani”, ed. Mușatinii, Suceava 2006, p. 187
Traducerea (excelentă): Jeannette Carp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu