Dumnezeu nu primeşte decât duminica - Virgil Gheorghiu

Le spuse copiilor că scrierea e asemănătoare vieţii lui Hristos… „Cuvântul se materializează în litera scrisă pe foaia de hârtie, aşa cum Hristos s-a născut în ziua de Crăciun, la Betleem. Închizând caietul în care am scris facem precum Apostolii care au pus trupul lui Hristos în mormânt. Cel care deschide caietul este precum Îngerul care a înlăturat piatra mormântului: cuvintele scrise învie sufletul cititorului ca şi Hristos. Orice scriere este naştere, moarte şi înviere.”

.....

Decebal Hormuz se amuza ca un copil. Vorbea despre ierburi şi vaci. Despre mediul său înconjurător. Se simţea în largul său. Mediul animal, vegetal, geografic, era chiar el însuşi. România sa. Decebal Hormuz era o fiinţă rurală. A fi rural înseamnă a trăi fără a te separa de cosmos prin ziduri. Orăşenii, indiferent unde merg, construiesc ziduri. Ziduri pentru a se apăra. Ziduri pentru a se proteja. Ziduri pentru a se separa. Devin astfel prizonierii propriilor lor ziduri. Omul de la sat nu are ziduri. Este în osmoză cu tot ceea ce îl înconjoară. Cu întreg cosmosul.

Din vol. „Dumnezeu nu primeşte decât duminica” de Virgil Gheorghiu, Ed. Reântregirea, Alba-Iulia, 2011

Lampa - Magda Isanos

S-aprinde-n oglindă lampa bătrână
cu picior şi bonetă de-atlas –
şi nu ştiu, eu povestesc, sau ea, fără glas,
amândouă cuprinse-n lumină.

Noaptea uneori se desface uşor,
c-un sunet de mătase lovită sau zbor,
trece-albăstrind toate zările,
până unde stau singure mările...

Dreaptă luci tinereţea mea, ca o sabie,
şi fiece vis păzit de dânsa-nflori;
buzele mele spuneau uneori: „voi muri...”,
însă pe toate mările-aveam o corabie.

Fata bătrână - Magda Isanos

Cântecul încă necântat la vieţii
s-a stins în pieptul ei sub multe şaluri,
şi ea visează nunţi ca-n basme, baluri
şi sănii zvelte străbătând nămeţii.

Ai săi au putrezit demult sub dealuri;
când iese-n prag în clarul dimineţii,
ca buhna fac la ea din drum băieţii;
nepăsător, oraşul curge-n valuri.

De leturghie clopotul când bate,
cu grabă merge-n strană să se-nchine,
dar nici acolo nu e pietate...

Ţinând copilu-n braţele ei pline,
Madona spune: „Dacă n-ai păcate,
nefericito, nu veni la mine...”

Alexandrin - Nicolae Labiş

Sărutul stânjenit şi strâmb în colţul gurii
Nu a putut fireşte să-nvie un trecut.
Speranţa, otrăvită de degetele urii,
Azi s-a insinuat şi a durut.

Un râu murdar sub cheiuri curgea în fapt de seară,
Atât de melancolic şi fals, cum mi-a părut,
Şi încăpăţânarea cu ceara ei hilară
Azi s-a insinuat şi a m-a durut.

Îngerul - Matei Vişniec

La mine vine un singur înger

unul singur
îmi spune: a ta este această bucată de pîine?
ţi-o iau!
îmi spune: a ta este această fereastră subţire
înnourată? ţi-o iau! îmi spune: a ta este cămaşa,
a ta este grădina, al tău este scaunul, somnul
floarea, gîndul bun şi castanul viu şi
peştele care te visează şi drumul din faţa
casei şi cîmpia de sub drum şi broasca ţestoasă
care le ţine pe toate în spinare
cu răbdare? ţi le iau!

ţi le iau, mincinosule, pe toate!

Tânguirea morţii - Federico Garcia Lorca

Pe cerul negru
fulgere galbene.

Venii în lumea asta cu ochi
şi mă duc fără ei.
Doamne al supremei dureri!
În curând,
un opaiţ şi-o mantie-oi fi
în pământ.

Doream să ajung
unde ajung cei buni.
Şi, Doamne, -am ajuns! …
Dar curând,
un opaiţ şi-o mantie-oi fi
în pământ.
Lămâiaşule galben,
lămâiule.

Zvârle lamâioarele-n
vânt.
Tu ştii de pe-acum … În curând
în curând,
un opaiţ şi-o mantie-oi fi
în pământ.

Pe cerul negru
fulgere galbene.

din vol. Poemul cantecului batranesc

Amurg - Mariana Pândaru

Din contră, vom spune,
din contră
Soarele s-a dat peste deal

Vor începe să umble singurătăţile
vor semăna cu nourii albi
Visele se vor năpusti din încheietura
cămăşii
îngreunând lumea. În oglinda ei
se răsfaţă un apăsător anotimp
Nu mai e linişte
sub nici un punct cardinal

Prin ochiul amurgului
trec o mulţime de păsări
Vom spune – sunt adieri,
umbre cu ciocul întors
înspre inima noastră

- de unde
se-nalţă un cântec subţire.