Aş vrea atât de mult să fiu
Încât şi-n urma mea am să încep să ţip.
Dar încă, zidit de viu şi pur
Eu port un chip.
Poate-ar trebui să aduc
Singuratice jertfe
Pe un munte zbîrcit de cuvinte.
O, umbră a mea, sfârşită de sânge.
Dar cum să las
Să-mi prindă-n lanţuri mâna,
Să nu mai pot să mângâi
Sau să-nchin?
Mereu e atâta neputinţă-n jur
Că toate sunt ca fumul.
Trupul meu face cruce
Cu pământul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu