Virgil Mazilescu - prima poveste pentru stefana

prima poveste pentru ștefana pisica va deschide iar fereastra pisica verde şi proaspătă ca iarba şi în odaia pustie se va strecura şi la picioarele stăpânului se va încolăci dormi dormi somnul te duce de pe lume te spală şi te piaptănă şi te împarte copiilor săraci te-am şi uitat şi ploaia va deschide iar fereastra ploaia verde şi proaspătă ca iarba şi în odaia pustie se va strecura şi la picioarele stăpânului se va încolăci dormi dormi somnul te duce de pe lume te spală şi te piaptănă şi te împarte copiilor săraci te-am şi uitat şi moartea a deschis încet fereastra moartea verde şi proaspătă ca iarba şi în odaia pustie s-a strecurat şi la picioarele stăpânului s-a încolăcit

Dimineaţa de Magda Isanos Vreau să descopăr lumea, niciodată n-am crezut, cum spun poeţii, că-i frumoasă. Însă astăzi, cu lumină pieptănată, dimineaţa mi-a intrat în casă. Fumegam de somn, când am simţit paşii cuiva lângă perete- ea dansa cu trupul arcuit sub priviri mirate de portrete. Cu picioarele goale ea păşea, în oglindă răsuna cristalul, dimineaţa strămutase balul fetelor-lumini în casa mea. Şi privind, eu mă gândeam: e bine să fii tânăr când afară-i soare. Zi frumoasă, îţi voi pune legătoare după gât şi-o să te iau cu mine.

Warm Holiday Greetings!

May you have a quiet winter season, in front of your fireplace with children all around waiting to be told or read stories. I also wrote two stories for children that you can now find in electronic variant on Amazon. Here they are: May you and your children enjoy them this holiday season!

Trupul meu face cruce - Angela Marinescu

Aş vrea atât de mult să fiu Încât şi-n urma mea am să încep să ţip. Dar încă, zidit de viu şi pur Eu port un chip. Poate-ar trebui să aduc Singuratice jertfe Pe un munte zbîrcit de cuvinte. O, umbră a mea, sfârşită de sânge. Dar cum să las Să-mi prindă-n lanţuri mâna, Să nu mai pot să mângâi Sau să-nchin? Mereu e atâta neputinţă-n jur Că toate sunt ca fumul. Trupul meu face cruce Cu pământul.

*** - Sorin Anca

*** fluiere în vânt cântă-un fel atât de trist de-a fi încât fără ruşine plâng şi pietrele zidirii-mi în nestăvilită năruire le-ascult povăţuirea mai treaz decât am fost vreodată dar refuz să mai fiu născut cu orice preţ vreau să rămân aşa cum sunt statornicit în destrămări şi neaşteptare

Trecutul - Petru Creţia

Prea multă culoare, muzică de fond, parfum În ce numim trecut, Prea mult pitoresc şi tânguire, O dulce milă de sine, Un iz tandru Care vrea să umple lumea. Prea mult conţinut al sinelui şi prea puţină formă a sa. Mai aspră, mai curată fie căutarea, dobândirea şi pierderea lui, Nimic nu rămână din puterea clipelor, Din pulsiunea lor violentă şi amorfă Decât adevărul lor. Nu tot ce se află în clipă se află şi în timp, Nu tot ce trece rămâne în timpul mare Ale cărui linii pure fără de amăgire şi greş Străbat clipele şi sinele şi timpul.

Epilog la lumea veche - Nichita Stănescu

I

Eram copil si rezemam in priviri
norii de primavara.

Mirosul pamantului ud ma infiora
si-mi tremura de emotie spinarea,
ca si cu ar fi treuit
sa-mi creasca aripi din ea.

Noptile ma prabuseam in somn
si cand luna, prelunga,
imi rasarea din cotul ochiului,
haturile negre se prefaceau in serpi
si alergau, alergau dupa mine,
muscandu-mi cu furie
umbra.
Si ea ma durea
si muream in vis,
si mi-era mila de lucruri ca existau,
si le iubeam, si as fi vrut sa le apar
impotriva propriilor mele priviri,
si-mpotriva propriului meu auz.

Eram copil si sufletul
incepuse sa-mi impinga in coaste, in tample
nemaiavand loc.
O, si noptile nu ma uitam niciodata
la cer,
de teama ca m-as puea prabusi
spre el,
infrigurat si singur,
lasand in urma mea lucrurile,
ca pe niste dinti de lapte,
smulsi dureros cu sfoara subtire
a vremii aceleia,
cand totul se incepea cu moartea...

II

Si-acum, in primavara,
cand norii imi ating privirile,
asemeni unor degete prelungi
lunecand pe corzi nevazute,
pot spune ca e odihnit pamantul
si impacat cu sine insusi
in intregime, pentru prima oara.

Mi-arunc privirea-n larg
si ea se duce
nemailovind despartitoare dungi,
si-mi pare orizontul
cum straluce,
un curcubeu culcat la margine de lunci.

E odihnit pamantul
si tanar in trezire,
asemenea acelei electrice secunde,
cand sari din somn
si-alungi cu-n gest al mainii
suvitele-oboselii de pe frunte.