Pentru iubitorii de texte inteligente, sensibile, pentru cei care apreciază frumosul
joi, 2 septembrie 2010
Ieudul fără ieşire(III) - Ioan Es. Pop
fereastra asta, aici nu stă nimeni,
haide, umple-o cu mortar şi cărămizi, astfel într-o zi
are să mă smulgă iar afară,
n-o să pot sta tot timpul ghemuit sub ea.
dar mircea a zis vai şi lumea a zis vai am zis
vai, a zis de mult voiam să-ţi împrumut ceainicul ăsta
să ţi-l aşezi pe cap când treci dintr-o încăpere în alta,
are să fie coiful tău strălucitor în bătaia nopţii
şi ia şi băţul cu care predau eu spania la geografie
are să fie suliţa ta glorioasă-
ridică-te şi îţi porneşte împotrivă, îm-
plântă-ţi până la sânge bocancii în
pântecul calului nostru de lemn
coboară-n granada căzii de baie, doboară
fluturele de pe lampă este monstrul ce ne pradă
soarele din toaletă-
în bucătărie e cordoba, s-au aciuat în ea şoarecii
îndoielii, răpune îndoiala, am trăit cu ei prea multă vreme
ca să mai ştim cine pe cine vânează.
şi-n hainele noastre noi nu sântem noi; ele singure
flutură disperate, haide,
repede-te înspre la mancha hainelor noastre
împlântă-ţi suliţa prin ele şi scapă-le de noi,
eşti singurul care-a trăit toată viaţa în
spania acestei încăperi,
numai tu ştii cum să.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Să ai o toamnă caldă, draga mea, pentru că înconjuraţi de ploi nu mai putem fi atât de împliniţi. Mie aşa mi se pare... :)
RăspundețiȘtergere<< LA SCHIMB>> - GHEORGHE APETROAE SIBIU
RăspundețiȘtergereDin volumul « FULGERÂND TĂCEREA »
E-o zbatere a cerului..roi de lumini din lung descântec,
iar tu, în lungă toamnă, ca mucenicii, pe vetre de mulţime,
le spânzuri lor trăirile - iertările- n copacul pomenirii !…
Eşti gândului ceresc sămânţă- de când răsări pe al lor rug
în pale de lumină din fraze –n anatas,din fluvii de surâs
sorbi spaima lor - dulceaţa ruginie din potirul frunzei !…
Şiroi de lacrimi, le înlănţui elitre de astâmpăr în închipuire…
Ele-ţi dau nelinişti, cu-vântul colţuros pe umerii de Sfinx,
tu le oferi în schimb smaraldul mării, cerul adamit…
Apari stibinic Totului, un fulger pe crestele-n crisoberil,
s-ajungi la ele, fără ale şti, te-ndrepţi o rază –n eritrin
de milă şi ispite, urci stânca sură în plutire şi-n cădere
cu luviile din plămada ta în cerul lor creşti rodosite stele,
înflacărând xilinic umbrele din jur seduse de sublim :
răsfăţul lor - corole ce ascund viclean plăcerile-ţi din chin…
Jurându-ţi, ştii că mint cum nimfele-ntr-un cor de harfe…
Şi -atunci îţi de suflet clipele ciobite, sărutarile din urmă,
tu le colorezi trezia, sângerându-ţi zâmbet, durerile pe brumă…
Li-i chipul scris în jasp şi-n travertin şi lutul li-i încins
de razele-n apus, purtând credinţei pure aură-n destin…
dorinţa lor o porţi şi, pogorând în ele-nmiresmezi cu dor -
noi înfloririle în duh…miresmele-ţi le porţi în somn,
smerenii în lazure roze îţi scuturi grav anterele în vise,
cu vrerile ascunse–n cântec guşti harul din tăria lor,
sporind lumina în treziri apusul, fulgerând pe câmpuri!...
Ele-ţi dau în negru lumunări, tăceri, ingeri de lut,cer gri,
tu mângâi frunzei, aura şi sorbi zăpezii roua de pe crini…
şi prinzi curaj când lângă tine sporesc vocile dulci
din hiacintul har, narcise în nădejdile de nou balsam…
Invrednicindu-te pe drumul razei calde , părăsit te pierzi…
Descolăceşti luminile -n cărări…pe gura cerului te verşi,
primind îmbrăţişări de ramuri şi atunci, grăindu-le ales
se caţără de tine spinii amorul mincinos – recele rest …
Dar tu, în toată grija lor le nărui , prin tăcere, chinul !…
Ele-ţi dau norii, luminile reci, ceaţă pe ceas, venin uitării,
tu le oferi ne-uitării, ochii- iubirea de libertate a mării …
În patul lor pustiu, imaculat se lăfăieşte- n umbre praful,
cum liniştea în sălciile cu pletele în tânguire, plânsul
cu hohot- seva lor, le ascultă cerul creşterea în trupul firii,
le lăcrimează frica de- a iubi luminile de-abis şi-i vina ta
când cresc din îngeri, heruvimi, din dimineaţă, strălucire…
Li se înclină –n rugă adevărul, glas înălţând şi sfânt grăind
stele-nflorind duhul corolei criste ne-atinse cu împătimire !…
Ele-ţi dau zvon de ne-linişti, ciobite clipe şi asfinţitul,
tu le oferi desmin anotimpul sângelui în pleoapa răsăritului …
Din sufletul angelic în adânc, demn de-nălţare, la schimb,
ele-şi izvorăsc cu-vintele sfinţite într-un sirenic glas-divin !..
EL, EMINESCU
RăspundețiȘtergerede Gheorghe Apetroae Sibiu
Când pe harfele de unde
stele cad şi se aprind
orgi selenice pe lucii,
valuri risipte-n grind,
... El, ecouri între clipe,
le ascultă-n infinit!…
Din grădinile de aur ,
îi culege Lunii, crini,
să-i păstreze-n templul firii -
candelabre de rubin:
arc de cer, în El,
lumina celei mai pure lumini !…
Fruntea... boltă peste veacuri,
o înclină visător,
să-şi revadă-n codri lacul,
strălucirea în izvor!…
Pe azure văi de cuget,
cu ochi negri, lini, coboară
El, Luceafăr al iubirii,
printre nuferi să răsară!...
Cu Luna se plimbă-n trestii,
iar din cornul ei de- argint
îşi desfată nemurirea,
dă luminii dor şi gând! …
Teii, încărcaţi de floare,
ning miresmele de-amor,
El... luceşte-n rostul lumii,
spre trecut şi viitor!…
G.A.S.
Revista „Foaia Poporului”,ASTRA, nr. 6, ianuarie, 1993