Cum am învatat sa merg pe bicicleta - Dan Desliu

Cum am învatat sa merg pe bicicleta

Uite,
mi-aduc bine aminte,
toata povestea,
de-a fir a par ...
Eram cuminte,
în adevar,
de-o saptamîna,
desi nu-mi prea venea
la-ndemîna !
Era primavara,
umblau razna pe-afara
subiecte ceva mai placute
decît aritmetica
de-a patra primara
(" Daca trei trenuri
pornesc dintr-o gara ... ")
- Mai, facu tata,
sa nu te
deochi !
Ce-ai patit ?
Ce-i cu tine ?
Ti se cuvine, cred,
o rasplata !
- Da, tata ! zisei
Si stiam
ca rasplata-i acolo, în pridvor :
îi vazusem pe geam
cum se furisau binisor,
mai adineauri - tata si ea ...
Si iata-ma-n sa,
tremurînd de placere,
de teama, de-o mîndrie netoata ...
- Baga de seama,
nu te uita la roata !
- Da, tata!
... Dar numai la ea ma uitam ,
ca vrajit ...
Negresit,
de n-ar fi fost tata
sa ma ajute,
s-alerge-n urma ocrotitor,
puternic si iute,
tinînd de sa,
de mult eram sub roti !
Si rotile sopteau suierator:
" N-ai sa poti,
n-ai sa poti ! "
Singur - nici pomeneala
sa te-avînti
pe dihania asta, calare ! "
- Vezi ca poti ?
rîse tata, din zare ...
M-am uitat îndarat,
cu sfiala,
si era cît pe-aci
sa cad jos, de mirare :
pedalam singur, dînd din picioare
mai dihai decat ucenicii
lui Dumnezeu,
din aripile lor stralucitoare ...

Asadar - pot si eu !

De-atunci, am pedalat mereu
de capul meu,
si nimeni, nicicînd,
nu m-a mai sprijinit.
Doar în gînd
murmuram cîteodata :
- Da, tata !
Si pedalam singur,
semet, fericit !