În seara următoare, bunicuţul Joe îşi reluă firul poveştii.
— Vezi tu, Charlie, nu cu mult timp în urmă, mii de oameni lucrau în Fabrica domnului Willy Wonka. După care, într-o bună zi, pe neaşteptate, domnul Wonka le-a cerut absolut tuturor să plece, să se ducă la ei acasă şi să nu mai vină niciodată.
— Dar de ce? întrebă Charlie.
— Din cauza spionilor.
— A spionilor?
— Da. Vezi tu, toţi ceilalţi fabricanţi de ciocolată începuseră să invidieze dulciurile minunate ale domnului Wonka şi se apucaseră să trimită spioni, să fure reţetele secrete. Spionii se angajau la Fabrica Wonka, prefăcându-se că sunt muncitori obişnuiţi, şi, în timp ce erau acolo, aflau din sursă sigură cum se face un anumit produs.
— Şi se duceau înapoi la fabricile lor şi povesteau? întrebă Charlie.
— Trebuie să fi făcut aşa, răspunse bunicuţul Joe, pentru că, la scurt
timp după aceea, fabrica lui Fickelgruber2 s-a pornit să facă o îngheţată
care nu se topea niciodată, nici sub soarele cel mai dogoritor. După asta,
fabrica domnului Prodnose3 a scos pe piaţă o gumă de mestecat care nu
îşi pierdea niciodată aroma, indiferent cât mestecai la ea. Şi, după asta,
fabrica domnului Slugworth4 a început să facă baloane de zahăr pe care
le umflai la dimensiuni urieşeşti, înainte să le înţepi cu acul şi să le
spargi. Şi povestea se repeta şi la alte fabrici. Domnul Willy Wonka
ajunsese să îşi smulgă barba şi să strige: „Ce îngrozitor! Voi fi ruinat!
Sunt spioni peste tot! Va trebui să închid fabrica!"
— Doar n-a făcut una ca asta! se revoltă Charlie.
— Ba da, a făcut. Le-a spus tuturor muncitorilor că regretă, însă
trebuie să-i trimită acasă. Apoi, a închis porţile principale şi le-a legat cu
un lanţ. Dintr-odată, gigantica Fabrică de Ciocolată Wonka a devenit
tăcută şi pustie. Coşurile au încetat să mai scoată fum, maşinile şi-au
oprit bâzâitul şi, de atunci, nu s-a mai fabricat nici măcar o ciocolată sau
o bomboană. Nu se zărea nici un suflet de om care să intre sau să iasă,
şi până şi domnul Willy Wonka dispăruse cu desăvârşire. Lunile treceau
una după alta, continuă bunicuţul Joe, şi fabrica rămânea tot închisă.
Toată lumea zicea: „Săracu' domnu' Wonka. Era aşa de cumsecade. Şi
făcea nişte lucruri aşa de bune. Dar acum e la pământ. S-a terminat cu
el." Apoi, s-a petrecut ceva uimitor. Într-o buna zi, dis-de-dimineaţă,
coloane subţirele de fum au început să fie văzute ieşind din vârful
coşurilor înalte ale fabricii! Lumea din oraş se oprea să caşte ochii. „Ce
se-ntâmplă?" strigau. „Cineva a aprins cuptoarele! Domnul Wonka
deschide din nou fabrica!" Au alergat la porţi, aşteptându-se să le vadă
larg deschise şi pe domnul Wonka stând acolo, să îşi primească iarăşi
muncitorii. Dar n-a fost aşa! Imensele porţi de fier erau tot încuiate şi
legate la fel de sigur ca mai înainte, iar domnul Wonka nu era de văzut
nicăieri. „Dar în fabrică se lucrează!" strigau oamenii. „Ascultaţi! Se aud
maşinile! Zbârnâie din nou! Şi se simte mirosul de ciocolată în aer!"
Bunicuţul Joe se aplecă în faţă şi puse un deget lung şi subţire pe
genunchiul lui Charlie, spunându-i încet:
— Dar misterul cel mai mare, Charlie, erau umbrele de la ferestrele
fabricii. Lumea care stătea afară, în stradă, a văzut umbre întunecate
care se mişcau în spatele ferestrelor mate.
— Umbrele cui? întrebă iute Charlie.
— Asta voiau să afle cu toţii. „Clădirea e plină de muncitori! strigau
oamenii. Da' nimeni n-a intrat! Porţile sunt încuiate! E-o nebunie! Şi nici
nu iese nimeni!" Numai că nu mai era nici o îndoială, continuă bunicuţul
Joe, că fabrica funcţiona. Şi de-atunci nu şi-a mai oprit activitatea, de
zece ani. Mai mult, ciocolatele şi dulciurile s-au făcut şi mai fantastice şi
mai delicioase. Şi, fireşte, acum, când domnul Wonka inventează vreo
acadea nemaipomenită, nici domnul Fickelgruber, nici domnul Prodnose,
nici domnul Slugworth, nici nimeni altcineva nu mai e în stare să o
copieze. Nici un spion nu mai poate să intre în fabrică, să afle reţeta.
— Dar, bunicuţule, strigă Charlie, pe cine a angajat domnul Wonka
să lucreze în fabrică?
— Nimeni nu ştie, Charlie.
— Dar e absurd! Nu l-a întrebat nimeni pe domnul Wonka?
— Nimeni nu îl vede. Nu iese niciodată. Singurele lucruri care ies din
locul acela sunt ciocolatele şi dulciurile. Ies printr-o trapă specială din
perete, ambalate şi cu adresele scrise pe ele, şi sunt ridicate, în fiecare
zi, de camioanele poştei.
— Dar, bunicuţule, ce fel de oameni sunt cei care lucrează acolo?
— Dragul meu, zise bunicul Joe, ăsta e unul dintre marile mistere ale
lumii fabricanţilor de ciocolată. Ştim un singur lucru despre ei: sunt
foarte micuţi. Umbrele firave ce apar uneori în spatele geamurilor, mai
cu seamă noaptea, târziu, când sunt aprinse luminile, sunt ale unor
oameni mărunţei de tot, care mi-ar ajunge cam până la genunchi...
— Nu există asemenea oameni, comentă Charlie.
Chiar în clipa aceea, domnul Bucket, tatăl lui Charlie, intră în odaie. Se întorsese de la fabrica de pastă de dinţi şi flutura entuziasmat ziarul de seară.
— Aţi aflat vestea cea mare? strigă el, ţinând ziarul astfel încât să
poată vedea cu toţii titlul uriaş. Acesta spunea:
FABRICA WONKA SE VA DESCHIDE ÎN SFÂRŞIT
PENTRU CÂŢIVA NOROCOŞI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu