A scrie ca îngerii - Ştefan Augustin Doinaş

Cel care zice “Naşteţi, muriţi, aventura
lumii e scrisă!” nu este oare jignit
de măruntul orgoliu al penei
ce-o ţin între degete?

Fluviul mă vrea curgând, - promisiune a mării!
floare – dar nu şi rod! – hărăzită a fi
un văratic anunţ în argilă
al florilor veşnice.

Eu, însă, vai! confisc şi secunda şi locul,
ard liturghii şi sorb din izvoare ce n-au
învoire să dea frumuseţii
decât aparenţele;

haosul pur, sfânta materie-a Domnului,
naşte sub mâna mea; copiez pipăind
– cu dospite vocale – intacta
rotire de sunete;

parcă un alter ego al celui ce singur
judecă mi-ar fi dat, ca osândă aici,
plăsmuirea: gelos – ar fi rupt un
sigiliu al Facerii.

Ce-a mai rămas, din sufletul meu, pentru marea
zi a mâniei, nedevorat? Ronţăit
e, ca orzul de cai, de flămânda
lăcustă a paginei.

Mult am râvnit, dar numai puţin reuşit-am.
Dacă mi-ar pune scrumul respins pe cântar,
mântuit aş fi – chiar în eşecul
de-a scrie ca îngerii.

din volumul "Hesperia" (1979), Bucuresti