Cântecul încă necântat la vieţii
s-a stins în pieptul ei sub multe şaluri,
şi ea visează nunţi ca-n basme, baluri
şi sănii zvelte străbătând nămeţii.
Ai săi au putrezit demult sub dealuri;
când iese-n prag în clarul dimineţii,
ca buhna fac la ea din drum băieţii;
nepăsător, oraşul curge-n valuri.
De leturghie clopotul când bate,
cu grabă merge-n strană să se-nchine,
dar nici acolo nu e pietate...
Ţinând copilu-n braţele ei pline,
Madona spune: „Dacă n-ai păcate,
nefericito, nu veni la mine...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu