Lupul alb

Lupul alb
(Pricoliciul care a salvat viaţa unui copil)

Pricolicii n-or fost numaidecât răi. Pe ei aşa i-o lăsat Dumnezeu. Iarna se preschimbau în lupi şi hălăduiau după vânat. Pe-atunci erau ierni grele, cu multă zăpadă, nu ca acuma.
Şi la noi în sat, la Brădeşti, se spunea că un bătrân se putea schimba-n pricolici. Ceva trebuie c-o fost adevărat, că o murit mâncat de lupi, de nu i-or mai găsât oamenii decât păpucii.
Când nu mai avea mămăligă, trei zile la rând nu-şi mai spunea rugăciunile, nu-şi mai rădea barba, i se schimba chipul, i se acoperea trupul de păr şi pleca în lume.
Oamenii spuneau că-i la cerşit prin Bucureşti, că doarme prin gări, dar mie mi-o spus cine l-o văzut că era pricolici.
Pricolicii au dinapoie coadă.Ea nu se vede, că şi-o învăluie cu haine, dar se cunosc când îs morţi, că nu-i poţi aşeza în copârşeu pe spate ca pe oamenii botezaţi, din pricina cozii.
Chiar dacă i-ai pune ca pe ceilalţi, în vremea nopţii ei se-ntorc pe burtă şi lumea se-ngrozeşte. De-aia se spune că pricolicii nu mor acasă.
Ei, când li s-apropie ceasul mutării în cealaltă lume, pleacă prin pustietăţi şi mor pe-acolo, să nu mai facă ruşine şi cheltuială în familia din care fac parte.
Bătrânul ăsta de la noi, cum i se găta mămăliga, umbla toată iarna cu lupii. Numa’ primăvara se-ntorcea acasă, sănătos şi voinic ca un ficior.
Într-o iarnă, de prin părţile Întregaldelor, ori din partea Mogoşului, de la Mămăligani, or coborât în haite lupii.
Un copil de la noi din sat venea acasă de la şcoală peste Tarcău. Cum umbla el aşa sângur peste hotar, i-o ieşit în cale haita de lupi.
Cînd or dat să sară la copil, el povesteşte c-o văzut un lup aproape alb urlând, singuratic nu prea drparte înspre Albeşti.
Lupii l-or lăsat pe copil şi s-or dus de s-or luat la bătaie cu lupul străin. Copilul o fugit acasă cuprins de spaimă şi o povestit în sat ce i s-o-ntâmplat.
Oamenii s-or dus pe Tarcău şi la locu’ unde-o arătat copilul or văzut în zăpadă urmele de sânge şi într-o râpă căteva oase care mai rămăseseră din bătrănul ce trăia singur.
Atuncea or înţeles că bătrânul preschimbat în pricolici s-o băgat întră lupi să-i scape viaţa la copil, chiar dacă şi-a pierdut-o pe-a sa.
Se spunea că dacă-l răneşti cu furca sau cu ceva ascuţit, pricoliciul se face iară om, iar dacă ajunge să te muşte, te faci şi tu pricolici ca el.
Poate că pricoliciul s-o făcut iară om când lupii l-or muşcat şi sub chip de om o fost mâncat de lupii din haită.
Povestea mi-o spus-o tata, Dumnezeu să-l ierte, de câte ori treceam peste Tarcău în vreme de iarnă, ca să mă-ndemne să nu umblu sângur, şi să mă tem de lupi.
Şi-avea dreptate tata, că în satul lor, mulţi copii i-or fost mâncat lupii şi nu le-or mai găsât primăvara numa cizmele de gumă, că de-aveau încălţări de piele, îi mâncau sălbăticiunile cu păpuci cu tot.
Se mai spunea că pricolicii au putere mare mai cu seamă în noaptea de Sfântul Gheorghe sau de Sfântul Andrei, când se nimereşte să fie lună plină.
Dacă purtăm cu noi cruciuliţă sau ne însemnăm cu sfânta cruce, n-au putere asupra noastră. Se mai spune că ţân frică de căpăţâna de usturoi, dar drept să vă spun n-am purtat niciodată cu mine, ca să ştiu dacă-i drept ori nu. Crucea de la gât, însă, n-am scos-o niciodată şi-o port de când eram copil.
Silea Constantin Valea Poienii
cules de prof. Daniel Tiutiu