vineri, 18 decembrie 2009

Sorin Anca - Nirosa, un anume fel


(preludiu sau calvarul seninătăţii)

Nu voi mai fugi, oricât de dulce
şi de seducătoare ar fi ispita uneori,
de sub cupola miresmelor tale
ocrotitoare Crinule regal;
eu nu mai vreau să pot afla
picioare vânjoase
pentru o astfel de goană după vânt,
sinucigaşă;
şi nici cai superbi şi zdraveni
pentru trăsura disperărilor
fără de rost
şi adânc tulburătoare.
Îmi cobor reverenţios, iată, rădăcinile
răsfirate-n aiurare
din vana şi orgolioasa suspendare
spre a le înfinge
de-a dreptul
în inima ta sferică şi atoatevăzătoare,
şi-o fac atât de firesc
de parcă toate ar fi zăbovit
dintotdeauna în aşteptarea
acestei uimitoare
şi nesperate reînnoiri de fapte.
Zăceam în cel mai sfâşietor
şi scorburos delir
când te-ai ivit să-mi despleteşti
privirile-n lumina cea spălătoare
de învălmăşite năuciri.
Zăceam într-o revărsare continuă
spre-o vină mai grea şi mai mare
decât cea moştenită prin născare
când te-ai ivit de după orizonturi
să-mi cadenţezi prăpăstiosul zbor
c-o aripă muiată îndelung,
cu răbdare, într-un fecund cutremur
spre a putea ajunge teafăr
ţărmul opus rătăcirii
mereu pierdut din gând şi din privire.
Îmi vine să mă alung din trup
şi să-ţi fiu asemeni -
legănare lină de prunc
până la naşterea nemaiîntrupată în timp.
Tuturora le-aş împărtăşi bucuria
şi această odă în metrii atât de verticali,
aerieni şi doldora de fluturi.
Am fost ales; armonios dislocat
c-o daltă străină trufiei
din stânca beznelor opace şi înşelătoare.
Iată-mă fiind de folos
viziunii ce tocmai dă-n floare la geam.
Ave! La ivirea ta
toţi dinţii roţilor mele dinţate,
cariate de-atâtea dulceţuri de desfrâu,
s-au spart ca la semn solemn şi brusc
dovedindu-se în gol rotitoare
şi fără greutate-n cântarele tale
nepărtinitoare cu nici un fel de măsură,
cu nici un fel de măsurătoare.
Oh! Câte mizerii mă alcătuiau
şi cât de mult îmi iubeam
doar chipul din oglinzi
şi din poemele tâmpe şi răsfăţate.
Cu labe de fiară turbată,
de rănit leopard,
mângâiam trupul celor apropiaţi şi dragi;
azvârlindu-i fără de milă -
dăcă-mi displăceau ca pradă uşoară,
în cea mai odioasă groapă comună
fără să pot simţi
nici măcar urma unei umbre
de remuşcare,
iar pe femeia cea iubită
fără-ncetare o-nvăluiam cu sufocarea
viselor mele absolute şi deochiate
care sfârşeau mereu nicăieri.
Deci în prăpăstii mi-era casa fără s-o pot bănui,
jupuită pielea naşterii dintâi
şi duhneam a hoit uitat în câmp de vară
deşi credeam că veşminte
bătute-n nestemate port
pe drumul acestui van alean de-a tot fi
prezent şi despletit în real.
Oh! Cât de mare mi-e ruşinea acum
când îţi recunosc uluitoarea prezenţă;
de-acele şiretlicuri neîntârziat
mă voi spăla cu păsări pe ochi
spre a mi se putea năpusti din nou văzul în sus,
mă voi spăla cu fluturi pe oase
spre a mi se putea albi carnea de tuş,
înainte de toate
mă voi spăla însă cu îmbrăţişarea ta caldă
spre a putea locui din nou
în mine-nfiorarea.
Şi cât e de simplu să fie pace sub armură;
laptele e iarăşi dulce şi alb
şi niciodată n-a fost altfel
doar buzele mele-l acreau, îl otrăveau,
îl înnegreau până se făcea noroi.
Smulg perdeaua grea de veche catifea
şi deschid fereastra spre aievea
lăsând să mă inunde fiinţele
acestor zori schimbători
la faţă şi la gând.
Opresc cutremurul
lipindu-mi fruntea de pământul reavăn;
şi cutremurul se opreşte,
se lasă răpus ca o fiară obosită
şi sătulă de goană.
Iată cât e de simplu să nu mai rătăceşti
drumul spre casă,
cât e de simplu să spargi oglinzile toate
fără să fii îngrozit că te vei stinge
sau vei muri de singurătate şi plictis.
Crinule, iată mă alipesc de tine
aşa cum se alipeşte copacul
de propria-i umbră prin crengi,
clopotul de propria-i limbă prin sunet;
astfel mă alipesc eu de tine
şi voi rămâne astfel alipit până când
se va ivi icoana iluminării
în rama nemaiperturbabilei candori
spre a mă devora întreg şi definitiv.
Tu ai reuşit să-mi reanimezi adevăratul poem,
să-l scoţi din sclavia metaforei
şi-n cele din urmă
chiar şi din cea a cuvântului
mereu contaminat de iluzorice vămi
prin nu ştiu ce farmec mirabil
şi descântec reînvietor.
Sunt pregătit:
să-nceapă deci izbăvirea sau vedeniile...


din volumul "Nirosa, un anume fel",ed. Galateea, 2004

2 comentarii:

  1. Buna ziua,
    as dori sa fiu pus in relatie cu poetul. Multumesc.
    Dan Culcer
    dan.culcer@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Am vazut abia azi mesajul dvs. Am scris poetului.

    RăspundețiȘtergere