Îngerul - Adrian Stan

Nu duce cana la gură !
nu ţi-e sete
mi-a zis şi şi-a luat aripa în gură.
Apoi şi-a zbătut de două ori inima
şi a făcut un pas mai aproape.
nu ţi-e sete – mi-a zis,
tu vrei să vorbeşti – mi-a zis,
tu vrei să spui că ţi-e sete – mi-a zis.
Apoi a venit
şi a stat pe piciorul meu.
nu ţi-e sete – mi-a zis,
tu vrei să vorbeşti – mi-a zis,
tu vrei să spui că ai bea ceva.
şi-a înmuiat aripa în albastrul
de sub nori şi mi-a întins spre buze :
linişteşte-te – mi-a zis,
ţie nu ţi-e sete – mi-a zis,
apoi mi-a picurat o lacrimă în ochi.
Tu vrei să plângi – mi-a zis,
şi mi-a dat voie să pun ochii pe cer.
Albastrul s-a făcut ca o apă,
apa s-a făcut râu,
râul s-a făcut ca timpul.
După aceea am găsit un os alb
şi o pană din el.
mi-am închis ochii şi l-am văzut lângă mine
stând pe piciorul meu,
ţinându-şi aripa în gură
şi zbătându-şi inima de două ori…