Dumnezeu nu primeşte decât duminica - Virgil Gheorghiu

Le spuse copiilor că scrierea e asemănătoare vieţii lui Hristos… „Cuvântul se materializează în litera scrisă pe foaia de hârtie, aşa cum Hristos s-a născut în ziua de Crăciun, la Betleem. Închizând caietul în care am scris facem precum Apostolii care au pus trupul lui Hristos în mormânt. Cel care deschide caietul este precum Îngerul care a înlăturat piatra mormântului: cuvintele scrise învie sufletul cititorului ca şi Hristos. Orice scriere este naştere, moarte şi înviere.”

.....

Decebal Hormuz se amuza ca un copil. Vorbea despre ierburi şi vaci. Despre mediul său înconjurător. Se simţea în largul său. Mediul animal, vegetal, geografic, era chiar el însuşi. România sa. Decebal Hormuz era o fiinţă rurală. A fi rural înseamnă a trăi fără a te separa de cosmos prin ziduri. Orăşenii, indiferent unde merg, construiesc ziduri. Ziduri pentru a se apăra. Ziduri pentru a se proteja. Ziduri pentru a se separa. Devin astfel prizonierii propriilor lor ziduri. Omul de la sat nu are ziduri. Este în osmoză cu tot ceea ce îl înconjoară. Cu întreg cosmosul.

Din vol. „Dumnezeu nu primeşte decât duminica” de Virgil Gheorghiu, Ed. Reântregirea, Alba-Iulia, 2011