Andor Komives - Tentatia Paradisului

MIC LOBBY PENTRU PARADIS


Student fiind, în drumul meu zilnic spre atelier, treceam mereu pe lângă un zid lung ce obtura, înconjura şi proteja o grădină. Prezenţa grădinii, ca realitate, era destul de vagă, ea se înscria mai degrabă în categoria posibilului. Ce era absolut sigur, era zidul, lung şi monoton. Griul cenuşiu al tencuielii, ici colo dezvelit până la pielea cărămizii, era animat plastic doar de noroiul pictat impersonal à la dripping, de maşini şi de graffitti-uri cu tema ancestrală a cuvintelor duioase cu p.
Într-o dimineaţă, în drumul spre atelier, treceam pe lângă acest zid şi s-a întâmplat un lucru extraordinar. Ca într-o geometrie feminină a seducţiei, zidul s-a surpat pe o porţiune scurtă, în forma unui triunghi răsturnat, ridicând vălul şi dezvelind realitatea de dincolo. Porii pupilelor mi s-au dilatat şi am văzut în toată splendoarea ei ruina grădinii primordiale, grădină fantastică a formelor înlănţuite, grădina culorilor de lumină, grădina miresmelor şi aromelor, grădina visului, grădina picturii totale, unică şi multiplă.
Am recunoscut-o imediat! Nu mă puteam înşela! N-avea nevoie de “heruvimi cu sabie de flacără vâlvâietoare” ca să păzească drumul spre pomul vieţii mele, căci grădina era păzită de praful, noroiul, ignoranţa cotidiană, suficiente ca să oculteze calea. Ce mă intriga era faptul că nimeni nu vedea miracolul…Nu ştiu cât am stat acolo înmărmurit şi nici când am plecat de acolo, fascinat.
A doua zi, zidul a fost ridicat la loc, accesul oprit. Minunea s-a închis, darul a fost luat. Am fost alungat a doua oară…
Am avut revelaţia că acea grădină apocrifă, în sensul originar de apogryphon - ascuns, secret - era chiar grădina destinului meu şi că accesul la acel arbore al Inimii, ascuns, ar fi însemnat accesul la sinele meu profund. Am fost tentat să pătrund în Grădina magică a sufletului meu. Dar oare aş fi recunoscut arborele? Străpuns de atâta frumuseţe şi îndoială, ca un Sfânt Sebastian, am ezitat. Nu eram pregătit, am ratat darul şi poarta s-a închis!
Şi totuşi, rămâne obsedanta tentaţie...
Dar, cel mai adesea, prin grădină se ajunge la tine, grădina fiind o alegorie a sinelui. Simbolul grădinii, ca imagine a fericirii interzise, ar putea fi asociată cu o ruină, asemenea bisericilor bombardate din timpul războiului şi lăsate astfel spre o contemplaţie negativă, de aducere aminte a pedepsei. Acest lucru naşte un contrast simultan pentru restaurarea în imaginar a splendorii iniţiale. Sub acest aspect subiectiv, orice grădină este o ruină, o imagine ascunsă, comparativ cu arhetipul edenic. Trebuie să o vezi cu ochii sufletului, ca într-o mandală sau ca într-o icoană.
Ea e dincolo!