miercuri, 7 octombrie 2009

Tentatia Paradisului (III)

1. PARADISUL - ARHEOLOGIE LINGVISTICĂ

Filologii si savanţii şi-au închipuit că printr-o “paleontologie lingvistică” pot reînvia din fosile lingvistice, viaţa şi visele celor de altădată, “faptele şi vorbele primilor strămoşi ai seminţiei muritorilor” . În această lumină, cu iz arheologic vom înţelege sensurile iniţiale ale Paradisului, ce a fost el la început şi cu ce sensuri a fost acreditat în timp.
Termenul de Paradis, la fel ca şi Edenul au rădăcini vechi şi amprente în limbile Orientului apropiat. Numele de “paradis” provine din persană: pairidaeza sau apiri-daeza, cu sensul de livadă împrejmuită cu zid (zend. pari.- împrejur, daeza - a zidi) Ebraica veche l-a preluat sub forma lui pardès. Apoi Septuaginta a tradus în greacă, prin paradeisos, formele ebraice pardes şi gan, cu înţelesul de grădină. Vulgata le-a preluat şi le-a tradus prin paradisus, cu înţelesul de parc.
În Vechiul Testament ebraic se foloseşte şi noţiunea de Eden sau Gan-Eden. În ce priveşte originea cuvântului gan, unii cercetători înclină să creadă că acesta ar fi de origine sumeriană, iar alţii, că provine totuşi dintr-o rădăcină ebraică. Etimologia termenului Eden, grădina lui Yahve, trimite la lumea orientală, atât ca nume cât şi ca sens. Astfel, Eden se trage din cuvântul sumerian edin, câmp sau teren fertil, derivat apoi prin akkadiană, în edinu adică vale, grădină, loc cultivat şi înfloritor. Alte rădăcini lingvistice ebraice, derivate din sumeriană şi akkadiană trimit la sensul de izvor, fântână şi val de ape.
Pentru triburile semitice, de locuitori ai deşertului, djanna desemna grădină. O rădăcină veche ebraică dn, înseamnă plăcere, delicii. E-din, care la babilonieni avea sensul de câmpie, în ebraică, însemna plăceri, delicii. Şi astfel, Gan-Eden, Grădina Edenului a devenit Grădina Deliciilor, Paradisus Voluptatis.
Prin influenţă şi imitaţie, iată cum se explică sintagma grădina Edenului. Grădina biblică a preluat de la grădinile akkadiene, sumeriene, asiro-babiloniene, cananeene, izvorul ce fertiliza grădina, care împărţindu-se apoi în patru fluvii, iriga întreg pământul .
Paradisul se mai numeşte şi Rai. În limba zendă, ray însemna loc de odihnă, fericire, bogăţie. De asemenea, sub aceeaşi denumire şi acelaşi înţeles îl găsim în limba slavă şi română. Raiul a devenit locul de fericire veşnică a sufletelor morţilor .
În concluzie, termenul ce desemna la început în ebraică o simplă grădină împrejmuită, o livadă, acumulează în timp, pe filieră lingvistică, o serie de înţelesuri noi, auxiliare, extrapolând sensul iniţial printr-o diseminare barocizată de atribute.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu