Tentatia Paradisului (II)

De ce tentaţia Paradisului?
Alăturarea tentaţiei cu Paradisul din titlul lucrării mele poate suna incitant şi provocator. Despre tentaţie am moştenit cultural un sens negativ, fiind sinonim cu ispita, ademenirea, atracţia vinovată, seducţia, tulburarea ş.a.m.d. Tentaţia este o forţă ascunsă a dorinţei din subconştientul nostru, care poate produce o deviere de la gravitaţia unui bine omologat, către un altceva mai interesant, mai seducător, care de cele mai multe ori este interzis. Este un glas interior cu virtuţi estetice, identificat teologic cu Ispititorul - unul dintre numele diavolului (Matei 4, 3).
Tentaţia este diferită de nostalgie. Nostalgia Paradisului este un sentiment tragic şi dureros al despărţirii de ceva ce îi conferea omului putere, nemurire şi fericire; este o aspiraţie perpetuă de a recuceri acea stare iniţială. Tentaţia, în schimb, este o atracţie spontană, necenzurată, un imbold şi o chemare ademenitoare.
Ce ar putea avea în comun tentaţia cu Paradisul, care este întruchiparea Binelui suprem? În grădina edenică, tentaţia a dezvrăjit şi otrăvit iremediabil starea de beatitudine a perechii primordiale. În lumea noastră antiparadisiacă, tentaţia Paradisului nu poate fi o atracţie vinovată, a satisfacerii nelimitate, ci devine o ispită a purităţii şi a fericirii spirituale. Dacă Paradisul terestru nu mai este de găsit pe pământ, cu toate darurile lui, tentaţia fericirii nu a pierit, fiind o sete universală a sufletului uman.
Paradisul este un arhetip al perfecţiunii şi al fericirii. Ca orice arhetip, el este dinamic, cuprinzând tendinţele şi potenţialităţile de a ne reprezenta imagini sau motive mitologice structurate după o “schemă fundamentală” în multiple variaţii şi detalii, fără a abandona însă nucleul arhetipal .
Imaginea acestei totalităţi a continuat să fascineze omul de la poziţionarea lui mitologică în illo tempore, unde s-a aflat în relaţie strânsă cu Cerul şi cu Divinitatea, până la formele degradate şi virusate ale Paradisurilor şi utopiilor iluzorii contemporane. Pentru a închide cercul şi a da un sens cercetării mele am fost interesat şi de tentaţia recuperării prin iubire, în care mitul androginului ocupă un loc privilegiat.
Paradisul ca tentaţie apare pe fondul unei anumite structuri interioare, ce face posibilă rezonanţa mea cu acest arhetip universal. Este şi o reacţie de îndepărtare de partea întunecată din lumea noastră şi în special din arta actuală, a grotescului şi a urâtului. Acestă opţiune s-a consolidat în timp, pe măsură ce preocupările mele asupra acestei teme deveneau mai insistente şi astfel alegerea temei nu a fost întâmplătoare, ci a apărut ca o necesitate interioară, chiar cu riscul de a părea un romantic întârziat, un sentimental serafic, adică un neadecvat realităţii momentului.
Pentru mine Paradisul nu este un prilej de reverie utopică sau o retragere în carapacea securizantă, maternă, a visului. Dimpotrivă, este o meditaţie la ce înseamnă aici şi acum Paradisul, un prilej de a lua atitudine (este adevărat, cu umor şi cu ironie), la anumite realităţi socio-politice. Dar nu lipsesc nici abordările mai mult sau mai puţin poetice, însoţite de o mitologie personală. Paradisurile mele se înscriu într-un univers post-modern, sensibil, poetic, ironic şi ludic. Acest arhetip este deschis la o interpretare inepuizabilă. Am căutat să-i dau sensuri noi şi formule plastice inedite, puse în evidenţă prin diferite medii de manifestare artistică: pictură, desen, colaj, grafică, instalaţie şi performance.
Parcursul meu teoretic prin labirintul edenic al beatitudinilor a fost luminat şi condus de anumite teme ale Paradisului cu care am lucrat efectiv. Este firesc ca traseul meu să pară subiectiv şi multe dintre problemele importante şi interesante să nu fi fost abordate. Pe parcursul cercetării, am înţeles că fiecare punct de pe harta Paradisului se putea deschide la infinit, că fiecare cărare se bifurca borgesian. Pentru a nu mă rătăci, am ales doar acele zone cu care am simţit afinităţi reale.
Preocuparea pentru tema Paradisului datează cu aproximaţie din anul 1993, fiind iniţial mai timidă şi sporadică, pentru a deveni treptat tot mai clară. Unele proiecte s-au desfăşurat pe parcursul pregătirii referatelor şi a expoziţiilor aferente, o parte din idei fiind catalizate de parcurgerea unor lecturi.
Documentaţia teoretică şi consultarea unei bogate bibliografii în domeniu a reuşit să-mi consolideze o părere personală asupra mitului Paradisului, a originii şi sensurilor iniţiale, cât şi asupra pulverizării baroce a înţelesurilor şi a nenumăratelor sale deveniri şi multiplicări.
Studiul a devenit fascinant când am descoperit că intuiţia mea plastică răspundea unor scheme ale imaginarului, pe care le regăseam fundamentate teoretic la diverşi autori.
Lucrarea de faţă, Tentaţia Paradisului propune un parcurs teoretic şi plastic, organizat şi structurat coerent. Implicarea intelectuală şi emoţională în această problematică a devenit vizibilă în demersul meu plastic, dar mai ales în modelarea spirituală, interioară: o atracţie tot mai puternică spre simţirea paradisiacă.