sâmbătă, 3 octombrie 2009

FAUST - Johann Wolfgang Goethe


Faust

Prolog

Bufonul

[…]
Pătrunde-n plină viaţă omenească!
Toţi o trăiesc, dar o pricep câţiva.
Ş-oriunde o prinzi, te va interesa.
Icoane pestriţe, o licărire,
Un strop de adevăr prin rătăcire,
Astfel se pregăteşte-o băutură
Ce-adapă toată lumea pe măsură.
Şi se va strânge-a tinerimei floare
S-asculte versul tău revelator,
Şi vor găsi şi inimi simţitoare
O hrană-n el melancoliei lor;
În ce-ai scris tu, atâta vor vedea
Cu toţii , cât în suflet vor purta.
De râs, de plâns aceştia mult nu-ntreabă.
Avânt ei vor, părerea îi îmbată.
Cu isprăviţii nu faci nici o treabă;
Cei care cresc, ingraţi nu-s niciodată.

Poetul

Redă-mi atunci trecuta vreme,
Pe când creşteam încă şi eu,
Pe când izvoare de poeme
Ţâşneau voios în jurul meu,
Când lumea-mi apărea prin zare
Şi-n flori minune bănuiam,
Cu miile le culegeam
Din văile de-mbelşugare.
N-aveam nimic, şi-mi ajungea!
Vroiam adevăr, miniciuna mă-ncânta.
Dă-mi neînfrânarea ispitirii
Plăcerea plină de dureri,
Puterea urii şi-a iubirii,
Dă-mi tinereţea mea de ieri!

Un comentariu: